Blasfemie

De ce?
De ce tocmai eu?
Din milioane de suflete
Ce asteapta tacute
Implorand in tacere viata
In spatele portilor unde ceata
Le mistuie prezenta
Si le macina inexistenta
De ce eu?
Te intreb si astept sa-mi raspunzi
Cu ochii tulburati si uzi.
De ce nu m-ai intrebat
In lume cand m-ai aruncat
Daca vreau sa traiesc ?
S-ai vrea acum sa-ti multumesc...
De ce?
Ca mi-ai luat infinitul
Si mi-ai limitat absolutul
Ca mi-ai luat nefiinta
Si m-ai lasat sa-mi aleg credinta
Ca mi-ai daruit grijile
Si mi-ai colorat trairile
In nuante de sentimente
Azi prezente
Maine absente,
Ca mi-ai dat aripi de ceara
Sa-mi dobori zborul
Ca sa-i duc dorul
De ce? Te intreb iara,
De ce sa-mi fie mila,
De ce sa-mi fie sila,
De ce sa plang eu pentru ei?
Nu i-ai facut tu, de la mine ce vrei?
Apara-i tu!
Ingrijeste-i tu!
Asculta-i!
Ajuta-i!
Mangaie-i si saruta-i,
Si nu le spunne "Nu" !
Unde esti cand te cauta,
Sau vii doar cand te lauda?
Ori esti bolnav?
Sau doar trandav?
Daca ti-e rau cheama-ma
Si-am sa vin sa-ti aduc o zeama
Si-o bulina amara
Si tot raul sa-ti dispara.
Cum ???
Ti-e fica sa nu te otravesc???
Fiindca am spus odata c-am sa te strivesc???
Si ce, tu m-ai crezut?
Eu am uitat demult.
Nu zici nimic?
...poate nici nu existi...
Sau poate ai murit de necaz
Cu lacrimi siroindu-ti pe obraz
De sila
Si de mila
De nepasare si uitare
De dor de pasari calatoare
De necredinta ce te doare.
Tot nimic?
Nici un tunet
Cu rasunet?
Nici un fulger
Sa ma spulberi?
Daca nu existi sa-ti fie rusine!
Pentru milioanele de rugi trimise catre tine
Pentru milioaele de cuvinte care te implora
Si pentru toate cele care te adora.
Daca nu esti, inventeaza-te!
Din mintile crestine intrupeaza-te!
Revendica-ti copiii parasiti
De griji si deziluzii coplesiti.
De ce?
De ce in tacere persisti?
Tu nu ai nici un drept sa nu existi!

04 August 2005 By Me

Cronica de minte tulbure

Uneori cred ca m-am nascut dintr-o uriasa coincidenta.
Mama mea l-a intalnit chiar pe tatal meu. Erau si alti barbati pe lume dar ea l-a intalnit chiar pe el, pe tatal meu! Cate sanse erau sa se cunoasca? Cate sanse erau sa se indragosteasca ? Fiecare a avut milioane de alte posibilitati! Dar ei doi, fix ei doi, singura combinatie din care puteam sa rezult eu, s-au casatorit! Apoi, intr-o seara, exact in seara aia, i-a apucat cheful de amor si.... :) : ) : ). Daca unul din ei ar fi fost indispus in seara aia, alta era situatia. Eu n-as mai fi aici iar voi n-ati mai citi aberatii, cel putin nu din cele semnate de mine. Dar nu a fost asa si...uite domn'e ca exist!
Sunt primul nascut al parintilor mei! As fi putut sa nu fiu deloc dar intamplarea a facut sa ma nasc.
Eu!!! Trag aer in piept si spun apasat: "Eu!" . Cuvantul asta are o rezonanta prea puternica, tinand cont de slabiciunea sirului de intamplari caruia i se datoreaza insasi existernta mea. Putin a lipsit sa nu fiu. N-ar fi fost o catastrofa. Lumea ar fi mers la fel de bine si fara mine .
Uneori ma gandesc ca la nastere am furat dreptul la existenta atator altor persoane care ar fi putut sa fie, ca doar vorba aia, mai erau barbati care sa vrea sa-i fie soti mamei mele sau femei care ar fi vrut sa-i fie tatei neveste. Cat despre seri pentru indragostiti, sunt convinsa ca si astea au fost destule.
Oare cum ar fi fost primul nascut al parintilor mei daca nu era sa fiu eu? Ar fi fost o persoana mai buna, mai inteligenta sau poate mai frumoasa? Iar eu? Eu? As fi luat macar forma unei intrebari suparatoare, noaptea tarziu la vreo betie, in mintea primului nascut al mamei mele, care ar fi fost, daca nu eram sa fiu eu?
Ce minune ca sunt, si ce mai povara! Stiind acestea ma simt datoare sa fiu mai buna, mai inteligenta si mai frumoasa. Trebuie sa fiu! Altfel cum sa ma privesc in oglinda stiind ca am vaduvit Universul de o fiinta mai buna, mai inteligenta si mai frumoasa, care ar fi putut sa fie daca nu eram eu?!?
Ce minune ca sunt domn’e! Si totusi, ce povara!