Nu pot sa ma laud ca am invatat multe in viata asta pentru ca inca ma surprind facand aceeasi greseala inca si inca o data si apoi din nou, pana la nesfarsit.
Am invatat insa, ca daca te uiti suficient de mult si esti indeajuns de atent, poti sa cunosti un om dupa ochi. Da, in seara asta o sa vorbesc despre ochi . Daca tot se spune despre ei ca sunt ferestrele sufletelor noastre, atunci, merita sa le dam un pic de atentie , nu? Eu asa zic.
Ei bine, ochii sunt de mai multe feluri. Buuuuun! Avem ochi veseli, tristi sau timizi, goi ,inteligenti, rai, timorati sau misteriosi, seducatori, linistitori sau din contra, ochi inspaimantatori.
Este adevarat insa si faptul ca cel mai adesea privim in ochii persoanei din fata noastra cautandu-ne pe noi insine, ci nu sufletul interlocutorului nostru, sperand sa gasim un EU mai interesant sau poate doar mai frumos ori mai fericit decat acela pe care il vedem privindu-ne din proprii ochi, in oglinda. Trist, nu? Ne hranim cu imaginea noastra din ochii altora si desi ne plac acele persoane in ai caror ochi imaginea noastra este una multumitoare, de regula preferam sa ne pierdem timpul incercand sa schimbam imaginea noastra defavorabila, din ochii acelora care prea putin isi doresc sa ne vada. Oare e chiar asa de important sa ne mintim?
Azi m-am admirat indelung intr-o pereche de ochi fara niciun fel de retinere. M-am vazut pe mine asa cum sunt , fara nicio pretentie , fara nicio infloritura, fara nicio asteptare, doar eu si trebuie sa recunosc ca ma simteam destul de confortabil. Eram in largul meu. Prea in largul meu! Inca putzin si as fi inceput sa torc ca o matza pe vatra sobei, intr-o iarna friguroasa. Cu ochii astia trebuie sa fii atent, creeaza dependenta!
Tot azi, am intalnit niste ochi in care ma vad miiiica si insignifianta, dar nu erau niste ochi rai! Asta stiu sigur, caci mi-au oferit destul spatiu ca sa pot creste in timp si mai ales in incredere.
I-am revazut si pe aceia in care ma caut mereu dar nu ma regasesc niciodata, ca si cand n-as exista, ca si cand ar trece dincolo de mine. Hmmm, poate ar trebui sa folosesc o oglinda, ca sa-i prind in propria lor capcana sau poate, poate pur si simplu ar trebui sa ma uit in alta parte, nu? Pentru ce atata bataie de cap? Poate nici nu mi-ar place EUL meu, dezgropat cu unghiile pe un iris care nici macar nu ma incape.
Mai sunt si ochii aia in care nu am curajul sa ma caut pentru ca, in ei, m-as vedea coplesita de o vina inchipuita (poate), sau cine mai stie ce vina, intr-ai cui ochi mai poarta!?!
Am auzit insa ca vina aduce cu ea o mutzenie oarba, si ca odata ce se lipeste de tine nu mai scapi de ea. Pana ajungi sa crezi ca asa esti tu, mereu mistuit de taceri si secrete care se hranesc cu linistea ta, cu noptile tale albe, nopti care si-au pierdut somnul odata cu inocenta ce mai ratacea uneori, rareori, ca un abur, prin visele tale.
Sunt si unii ochi in care ma simt imbracata in haine prea stralucitoare ca sa le posed, si atunci ma poseda ele pe mine.:)
Acestia sunt ochii prietenilor mei. Dragii de ei, intotdeauna se uita la mine cu cei mai buni ochi ai lor si fireste, sunt subiectivi.
Asa sunt prietenii , daca nu mai ai incredere in tine fac ei o cheta, pun mana de la mana. Pana la urma, scoti o incredere intreaga de poti apoi, chiar s-o impuiezi, ca sa ai de unde le-o da inapoi cand au nevoie. Caci intotdeauna vine o zi in care au nevoie.
Si mai sunt si aia , ochii aia... Ochii in care ma doare sa ma oglindesc pentru ca descopar o EU prea naiva si increzatoare. Imaginea asta imi face greata. Sper sa nu ma mai intalnesc niciodata cu mine in ochii aceia tradatori, vreau sa ma sterg definitiv si iremediabil, sa ma topesc si apoi sa ma evapor de pe aceasta retina mincinoasa si din memoria ei. Ma face sa ma rusinez de slabiciunea mea, si-am sa-mi mint ochii ca n-au vazut nimic, si-am sa inghet orice ecou al ochilor aceia nerecunoscatori, ce-au locuit o vreme in ochii mei, iar cand a inceput sa ploua prin acoperisul subred, au vrut o casa noua. Normal! Reparatiile ar fi costat dublu si nu si le-ar fi permis, erau prea saraci .
....................................................................................................
Labels: ganduri
