Cred ca încă mai zâmbeam încercând sa rememorez "the silly dream I had before" (stiu, nu e "politically" corect :))) sa-mi chinui limba materna, dar nici nu e vina mea ca nu exista o exprimare adecvata pentru a descrie genul ala de vis, romantic ,nici măcar erotic, draguț dar mult prea pueril ca sa poată fi povestit de un adult), când am adormit din nou.
Ceva se schimbase! Mai degrabă totul!
Era un alt fel de lumina, deși încă mai aveam senzația plăcuta din visul anterior pe care încercam sa-l continui (de multe ori reușesc sa-mi manipulez visele), dar clar, asta era un alt fel de vis! Venea dintr-alta parte, de mai adânc !
Era cald și o lumina vie stăpânea imagine care tocmai începuse sa se formeze în creierul meu.
Se făcea ca conduceam o expediție într-un loc îndepărtat, și
tocmai savuram satisfacția descoperirii unei noi lumi. Trebuie sa fi fost noua, altfel nu as fi fost atât de uimit (da, uimi
T, eram bărbat, unul ușor nedumerit după episodul din visul anterior în care eram eu însămi, just being kissed by another man :)))) ), de peisajul care se întindea în fata ochilor mei.
Nu mai văzusem niciodată flori atât de mari, nici copaci cu frunze uriașe printre care răzbăteau fascicule de lumina portocalie. Parea un ținut fantastic. Nici măcar nu clipeam de teama ca imaginea ar fi putut sa dispară. Plesneam de încântare și deși mai era mult pana la lăsarea întunericului, am decis ca acesta este locul potrivit.
Am "ordonat" cărăușilor ciocolatii sa stabilească tabăra, în timp ce eu și însoțitorii mei, oameni învățați și ei (mai cu seama într-ale botanicii), aveam sa aruncam o prima privire mai amănunțita asupra ce vom fi avut de studiat de îndată ce laboratorul ambulant ar fi fost montat.
Eram într-un luminiș, pe malul unui rău, admirând un copac uriaș cu frunze enorme, ce părea singurul din specia lui în zona respectiva, întrebându-ma cum a ajuns acolo, atât de departe de ceilalți ca el sau dacă nu cumva era singurul, ultimul din specia lui...Imediat, am auzit niște zgomote suspecte, ca si cum ceva, de dimensiuni foarte mari, se apropia dinspre desiș, de locul nostru de campare.
Preț de câteva secunde, forfota despachetării și mormăiala cărăușilor a înghețat. Trosnetul de crengi rupte si fâsăitul de frunze nu mai lasa loc de nicio îndoială , orice ar fi fost, era ceva imens! Suficient de mare ca la trecerea lui, sa poată face niște copaci, nu tocmai mititei, sa se scuture violent.
Si l-am zărit ! A ieșit din desiș înaintând cu maiestate. Curând l-am văzut in toată splendoarea. Era uriaș, alb-cenușiu si cu un singur corn.
Arata ca un rinocer indian (asta mi-a spus Google de dimineață, ca eu nu prea am avut multa treaba cu rinocerii pana in visul asta).
Nu-mi mai aduc aminte dacă m-am speriat, dar situ ca am rămas mut de admirație si nu am schițat niciun gest, nici măcar atunci când cărăușii au început sa se agite si sa se dea înapoi.
Avea ceva ireal si de-acum , pasul lui înainta hotărât in direcția taberei. Nici când a început sa alerge nu m-am putut mișca. Eram hipnotizat! Nu mai văzusem niciodată ceva atât de frumos, emanând atât de mult pericol prin toți porii!
Cărăușii au luat-o care încotro, la fel si colegii mei exploratori. Liniștea s-a transformat rapid in vacarm, si nu a fost nevoie decât de câteva secunde pentru ca tot echipamentul si proviziile noastre sa fie făcute una cu pământul!
Cu doar o clipa înainte sa pornească in galop către mine, m-a fixat.
Dintr-o data totul a devenit personal, de parca m-ar fi cunoscut, de parca ar fi știut ca eu conduc expediția si ca eu sunt singurul motiv pentru care toți ceilalți oameni sunt aici! Era ceva disperat in privirea lui.
Apoi am înțeles ca trebuie sa fug! Si am fugit!
Cărăușii aruncau cu bolovani, exploratorii își încărcau de zor puștile, ocheau, trăgeau si...nimic! Nimic nu părea sa il atingă sau sa distragă atenția rinocerului alb.
Era in spatele meu, cu toată hoarda de cărăuși si exploratori cu pusti si bolovani, care încercau in zadar sa ma scape de urmăritor. Gloanțele pur si simplu ricoșau din el!
Știu, in realitate m-ar fi ajuns din câțiva pași, dar cum era un vis, am apucat sa fac câteva ture in jurul copacului pe care il admirasem cu doar câteva minute înainte
de apariția neașteptata!
La un moment dat chiar am apucat sa ma urc in copac, exact când unul din cărăuși si-a adus aminte despre un rinocer legendar , a cărui putere ar fi stat într-un ... copac! Ia ghiciți care copac!!!
Momentele următoare au fost amestecate. Cărăușii au "atacat" pur si simplu copacul cu iataganele, încercând sa taie cat mai multe crengi, dar rinocerul alb,
deși simțea fiecare frunza tăiata pe pielea lui, nu a încercat sa-si apere copacul cum ar fi fost firesc si logic, deși ar fi putut cu ușurința sa-i îndepărteze.
Din contra, orbit de furie, in încercarea lui de a ma doborâ , si-a atacat propriul copac!
De fiecare data când lovea trunchiul copacului , gâfâia si gemea prelung iar mie mi se sfâșia sufletul!
Venisem de atât de departe ca sa descopăr ceva atât de minunat, dar iată ca tot eu aveam sa-i aduc si distrugerea! Nici nu-mi dau seama dacă nu cumva eram mai mult trist decât eram speriat. Nu mai știu dacă de teama pentru viata mea sau de teama pentru viata lui, am coborât pe o creanga deasupra răului si am sarit in apa.
Am apucat sa trec pe celalalt mal si sa ma ascund după niște stânci, pana sa-si dea seama ca nu mai eram in copac si sa pornească după mine.
Il priveam cu admirație si teama cum ma adulmeca mișcându-se prin apa in direcția mea. Venea direct spre stânca după care stam ascuns. A trebuit sa -mi părăsesc ascunzătoarea si sa alerg pe malul răului in direcția dinspre care venisem inițial, adică spre "civilizație".
Deși la începutul visului era foarte putin probabil acest lucru, acum de nicăieri, peste rău, a apărut un pod. Știam ca dacă trec de cealaltă parte a podului,
sunt salvat , dar mai știam si ca dacă urmăritorul meu trece dincolo, moare.
Nu știam exact ce sa fac , dar cum rinocerul nu voia sa renunțe in ruptul capului, cu toată părerea de rău ca trebuie sa-mi abandonez descoperirea mult căutata atât de curând, am urcat pe pod.
Si iată-ma pe pod, la unul din capete, cu rinocerul încă undeva in spate, pierzând teren, iar la celalalt capăt al podului , soția mea, plângând in hohote, strigându-mi : "Încetează sa spui ca faci asta pentru noi!De ce faci asta? Ma duc sa caut ajutor!"
Instantaneu am flash-uri cu doua fetite zâmbitoare cu funde albastre in par, care ma sorb din ochi in timp ce le arat diverse lucruri aduse de prin expedițiile
mele in tari îndepărtate.
Am sentimentul amar ca imi iubesc fetitele dar sunt un tata groaznic. Nu pot schimba asta, e in sângele meu sa caut si sa descopăr lucruri noi. In același timp imi dau seama ca atunci când a spus "ajutor", soția mea nu s-a referit la o armata care sa ma scape de rinocerul alb, ci mai cu seama la un "doctor" care sa ma vindece de "hoinăreala" si apetit crescut pentru pericol.
Apoi m-am trezit!
:)
Cred ca a fost un coșmar, si mai cred ca a fost unul al naibii de bun! :) Ma speriasem! De ceva vreme n-am mai visat decât chestii banale. Se pare ca subconștientul meu încă mai are câte ceva interesant de spus, chiar dacă interpretările ar putea fi mai înspăimântătoare decât coșmarul in sine! :))) It looks like, I haven't lost my magic, yet! ;)
