Metamorfoza
Imi simt capul greu de parca e plin dintr-odata cu pietre de rau albe si reci . Reci si albe, ca oglindirea lunii peste zapada banchizelor polare. E iarna. E vremea lupilor si a vantului turbat ce urla slobod prin cotloane intunecoase, in cautarea propriului ecou...
Sub tample , tumult de cascada, gonesc haotic ganduri si fulgere iar capul, capul mi-e tot mai greu si ma doare de parca sta sa crape intocmai ca un bostan pe care nu il mai incape coaja. Sau poate, poate sunt de vina ochii...
Ah, ochii! De nu m-ar arde ca taciunii aprinsi in vatra poate as plange, dar ... mi-e teama ! Mi-e teama ca in loc de lacrimi , din ochi au sa-mi tasneasca limbi de flacari rosietice, ce au sa ma cuprinda si or sa ma mistuie intr-un moment de uitare de sine, mai iute decat o combustie spontana, si atunci tac! Tac si-mi strang pumnii pana-mi simt unghiile in carnea palmelor. Ascult cum imi cresc intre omoplati aripi negre de pucioasa, care se arcuiesc si se intind cu o vointa proprie, ca dupa un somn lung, mai lung decat toata era glaciara!
"Turbez!" imi spun in gand cu dintii inclestati, simtind cum din interior spre inafara, in cap, imi creste un gard de sarma ghimpata.
Imi vine sa urlu si URLU!... in sinea mea, stiind ca pot opri oricand toate acestea dar ca nu, nu o voi face.
Mi-am privit propria reflexie in sticla geamului si aproape ca nu m-am recunoscut purtand in coltul buzelor acel zambet perfid si arogant .
"Scumpa Nemesis! Esti tu oare cea care ma bantuie sau sunt eu care te bantui pe tine si-ti tulbur somnul etern in inchipuitul Olimp!?”
Ah, parca am un bolovan in loc de cap, poate chiar un munte intreg, si in gura maracini si fiere!
"NU!!! N-am sa pun capat!"Privesc piezis prin fereastra, spre cer. “N-ai ce sa-mi faci! Iti cunosc slabiciunea , sunt EU si stiu cum sa te lovesc lovind in mine cu pumnul dispretului! N-ai ce sa-mi faci dar eu am sa te vanez in fiecare zi pana la sfarsit, si-ai sa mori in fiecare zi, odata cu mine”.
Ma zguduie rasul sau plansul, nu mai cunosc diferenta. E vreuna? Mi-e greata si-mi simt stomacul o cloaca de serpi . Cobre si vipere cu corn, puzderie! ”La dracu’! O sa am nevoie de un erpetolog pentru ceremonia de exorcizare.”
Ma cutremura scarba, simt ca stau sa vars ! Sunt epuizata…
- Va simtiti bine?
Brusc aterizez ca picata din luna!
- Mai doriti ceva, ma intreba chelnarita cu o privire curioasa.
- Aaaaaaa……nu…aaaa, nu, multumesc! Nota, va rog, si un pahar cu apa, daca se poate!
Vazand ca se indeparteaza, scotocii prin geanta tragand cu coada ochiului in geamul ferestrei, “Arat ca dracu’!”, mi-am spus reusind sa gasesc intr-un final, prin multimea de lucruri marunte, portofelul.
- Nota dumneavostra si…apa!
- Multumesc, poftim banii si pastrati restul , zic eu ridicandu-ma grabita sa ies cat mai repede. M-am rasucit pe calcaie cu haina pe jumatate imbracata, si cand tocmai ma credeam scapata si mai aveam doi pasi pana la usa, o aud in spatele meu :
- Stati! V-ati uitat pastilele!
Ma uit la ea mirata cum imi intinde flaconul alb, zambesc stangaci.
-Aaaa…Nu sunt ale mele. Erau pe masa, am mintit cu nerusinare si-am iesit.
Afara. Aer rece. Noapte, cer, stele…
Mergeam cu pasi repezi stiind ca nu am nici un motiv ca sa ma grabesc. Desi tarziu, pe strada inca mai colcaiau destui oameni intr-un dute-vino de-a dreptul enervant.
Unul care abea reusea sa se mai tina pe picioare, rezemat cu o mana de grilajul unei vitrine imi striga cand trec pe langa el :
- Ia zi piesa, te fac o cafea?
“Piesa e ma-ta! ii raspund in gand fara sa intorc capul, Du-te dracu!”
11.01.2008
Labels: psihoza
0 Comments:
Post a Comment
<< Home